Sergiu Celibidache (1912-1996) a fost unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii. Nascut la Roman, si-a parasit parintii pentru ca acestia nu ii intelegeau pasiunea pentru muzica. A trait in saracie multa vreme, dar nu a abdicat niciodata de la dragostea sa pentru muzica. Este dirijorul care a refuzat cu incapatanare, de-a lungul anilor, orice fel de inregistrari audio, pe motiv ca ar scadea emotia prestatiilor sale.

Academicianul Solomon Marcus a vorbit despre Sergiu Celibidache luni, la Biblioteca Academiei Romane, cu ocazia lansarii volumelor “Despre fenomenologia muzicala” (de Sergiu Celibidache) si “Celibidache: Intalniri cu un om de exceptie” (de Patrick Lang si Stephane Muller), in cadrul Editurii Spandugino.

Lansarile au avut loc cu ocazia Festivalului “Sergiu Celibidache 100” (organizat pentru a celebrara 100 de ani de la nasterea marelui dirijor roman). Anul 2012 a fost declarat Aniversare Unesco Sergiu Celibidache. (hotnews.ro)

Pana la varsta de 4 ani, Sergiu nu a rostit nici un cuvant. De parca aceasta tacere i-a fost data pentru a aduna mai multa mirare, mai multa intelepciune, mai multa muzica…. “Cand aveam 4 ani dadeam concerte, asa, fara public, intr-un pod gol, fara lumina, cu mult praf, si foarte rece. Multumeam publicului, desi nu stiam ce inseamna asta. Fusesem o data la un concert adevarat unde am vazut ca se aplauda, ca se multumea la sfarsit si, atunci, o faceam fara sa stiu sa cant la pian, nu cantam, mi se parea doar foarte interesant.” marturisea mai tarziu dirijorul, destainuiri care au aparut in cartea “Celibidache – Intalniri cu un om de exceptie”, texte reunite de Stephane Muller si Patrick Lang. O data cu vorbirea, Sergiu incepe sa studieze pianul, uimindu-si profesorii.

Tatal sau, Demostene, prevazuse pentru Sergiu o cariera politica. Dar muzica muscase din sufletul sau si nimic nu mai putea sterge semnul. La varsta de 18 ani, Sergiu Celibidache paraseste casa parinteasca pentru totdeauna.
Aceasta vointa de fier, acest curaj de a face ceea ce simtea ca trebuie sa faca a fost o caracteristica a tuturor actiunilor din viata sa. Si-a urmat visul… (jurnalul.ro)

Scrisorile trimise prietenului său din România, Eugen Trancu-Iași, din 1939 până în 1977, sunt o mărturie a carierei sale spectaculoase și a modului special în care Celibidache înțelegea muzica. Ele au fost publicate în volumul „Scrisori către Eugen Trancu-Iași”, apărut la Editura Vremea. Mai jos sunt câteva fragmente:

15 octombrie 1945, Berlin: Dragul meu Ginel, am ajuns departe de tot, aș vrea să te faci o musculiță și să vii într-o seară de vară la Berlin, să-ți înghețe inimioara de emoție.

22 iulie 1946, Berlin: Eu duc o viață foarte grea din punct de vedere prieteni căci n-am timp să mă ocup de nici o relație. Tot timpul liber (închipuie-ți și tu ce timp rămâne liber după ce dai 18 concerte lunar) îl sacrific Filarmonicii ca intendant. Dar lucrurile merg excelent. Opoziția presei și a publicului a fost complet învinsă. E greu pentru ei să vadă în fruntea Filarmonicii un tânăr și mai ales român. […] Dacă-l vezi pe Menuhin (Yehudi), du-te și te prezintă ca prietenul meu.

[…] În privința frizurii m-am gândit că forma cea mai comodă este chelia. M-am gândit foarte serios la sfatul tău dar mi se pare foarte crud. Cum să sacrific eu cogeamite coamă, pe care am scăpat-o de terorile războiului și care mi-a salvat viața la 28 aprilie! (am fost rănit la cap și mână)

6 august 1947, Blu-Haleusee: Am propuneri din toată lumea, în afară de Tibet (până și din Australia). Era cât pe ce să plec pentru 2 săptămâni la Moscova (cu care ocazie m-aș fi repezit la voi și la ai mei), dar Furtwängler n-a vrut să rămână la Berlin din cauza unor contracte cu străinătatea.

N-am timp să-ți scriu bancuri, cu toate că abia mă abțin… Salutări și sărutări dușmanilor și prietenilor.

28 noiembrie 1950, Buenos Aires: Iată-mă la bordul avionului de întors către Berlin, după terminarea turneului sud-american. Succesul, cu tot boicotul coloniei evreiești de acolo (care este foarte numeroasă și, în materie de artă, foarte puternică), a fost deasupra tuturor așteptărilor. Am fost purtat pe brațe, sărutat, violat, invitat, invidiat, în fine, mai combină și tu…

5 iulie 1955, Germania, Titisen: „Nu știu dacă îți aduci aminte că îți scrisesem o dată că mă sperii de cum se deschid porțile în fața mea și de situațiile extraordinare care mi se oferă. Nu mi-am păstrat părul negru, am albit destul, dar cred că am rămas modest (cu toată critica ce am făcut-o lui Toscanini) așa cum mă știi tu. (ziarulmetropolis.ro)

Sergiu Celibidache

compozitor si dirijor

Personalitate artistică nonconformistă, contradictorie, care a disprețuit rutina, mediocritatea, reclama comercială, filosoful care a promovat teorii personale originale, epatante și concepții absolutiste, exclusiviste, asupra creatorilor și operelor de artă, omul sclipitor de inteligent, plin de vervă, ironie, sarcasm, savantul înzestrat cu o cultură generală copleșitoare, a atins spre sfârșitul vieții o carieră impresionantă, devenind pentru lumea muzicală un mit, o legendă vie a baghetei contemporane.

A fost distins cu Premiul danez ”Leonie-Sonning” (1971), cu titlurile de Director Onorific al Filarmonicii ”George Enescu” din București (1990), profesor-onorific al Berlinului (1991), Cetățean de Onoare al orașului München (1992), membru de onoare al Academiei Române din București (13 mai 1992), cu Marele Ordin german al Artelor ”Maximilian” (1993). În anul 1994, marele muzician a fost distins cu titlurile de Cetățean de Onoare al orașului Iași și Doctor Honoris Causa al Universității de Arte ”George Enescu” din Iași. În 1995 este distins cu Ordinul ”Commandeur des Arts et des Lettres” de către Guvernul francez. (agerpres.ro)