Primarul Laurențiu Leoreanu, la sărbătoarea Zilei Naționale: Spiritul românesc este viu și puternic în comunitatea noastră
Primarul municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu, a participat astăzi, în centrul orașului, la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Naționale a României. Evenimentul a reunit mii de romașcani, veniți să sărbătorească împreună unul dintre cele mai importante momente din istoria țării.
La manifestări au fost prezente oficialități județene, între care președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, vicepresedintele Consiliului Judetean, Mihaela Isciuc, deputatul Andreea Neacșu, consilieri județeni si municipali, comandanti și cadre militare, reprezentanți ai instituțiilor publice, precum și un sobor de preoți. Slujba religioasă dedicată zilei de 1 Decembrie a fost oficiată de PS Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Primarul Laurențiu Dan Leoreanu a evidențiat importanța participării numeroase a copiilor la acest eveniment, subliniind rolul fundamental al educației civice și al transmiterii valorilor naționale către generațiile tinere.
Declarația primarului, Laurențiu Dan Leoreanu:
„Este o onoare să fiu astăzi alături de romașcani la celebrarea Zilei Naționale a României. Prezența dumneavoastră, în număr atât de mare, dar mai ales prezența copiilor, ne arată că spiritul românesc este viu și puternic în comunitatea noastră. 1 Decembrie este o zi în care privim cu respect spre trecut și cu încredere spre viitor. Împreună, ca o comunitate unită, putem continua să construim un Roman demn, modern și atașat de valorile care definesc identitatea noastră națională. Le mulțumesc tuturor celor care au fost astăzi prezenți și doresc tuturor românilor un sincer La mulți ani!”
Atmosfera din centrul municipiului Roman a reflectat unitate, solidaritate și respect față de simbolurile naționale, marcând încă o dată legătura puternică dintre comunitate și valorile românești. (comunicat de presă)



